Destine

Destine

By Feminina 0 Comment ianuarie 21, 2017

De Angela Burtea

Dincolo de încadrarea textului într-un anumit tip de roman și perioadă literară, volumul Destine semnat de scriitoarea Angela Burtea reprezintă o comoară spirituală, o nestemată unică și remarcabilă, pe care oricine o poate îndrăgi, bucurându-se din plin de existența ei. Chiar dacă analizăm totul din perspectiva autoarei sau a naratorului, cartea converge către același mesaj: destinul inexorabil al ființei umane. Stilul adoptat este unul aparte, cu multe caracteristici: filosofic, psihologic, analitic, un mozaic de experiențe îmbinate perfect, ce alcătuiesc frumusețea și unicitatea acestei scrieri. Paginile volumului abundă de înțelepciune, tristețe, bucurie, iubire, singurătate, toate purtate de o mireasmă dulce-amară, câteodată asemenea unei adieri de primăvară, alteori purtând chipul unui vârtej, capabil să ducă departe, doar într-o secundă, minunea vieții.

Structura acestui roman memorialistic indică un arhitect deosebit de priceput, un maestru al cuvintelor izvorâtoare de lumină, speranță, seninătate și acceptare. Cartea debutează sub semnul sofiei, țesând gânduri laolaltă, frământări și întrebări deopotrivă. În toate cele patru capitole, Angela Burtea oferă cititorilor un noian de evenimente, fiecare purtând amprenta personajelor construite cu finețe, creionate cu precizie absolută, din care a extras esența adevărului. Ochiul critic al autoarei scoate la suprafață trăirile complexe ale fiecărui personaj, cu toate sentimentele sale din fiecare clipă a existenței. Numele protagonistei, care nu este ales deloc la întâmplare –  Analia (Lia, Lioara) –  semnifică un caracter cizelat, întărit de compasiune și înțelegere față de neputințele oamenilor, de parcă Dumnezeu a așezat în sufletul ei întreaga forță a lumii, ca să poată alina durerile oricărei persoane și să poarte poverile tuturor, uitând complet de ale sale. Un om colosal, având imaginea unui titan contemporan, ce nu se dezice atunci când trebuie să înfrunte vreo tornadă sufletească, ce se dezlănțuie nemiloasă tocmai când se așteaptă mai puțin. Se spune că omul deține o forță interioară uriașă, dar eroina chiar dovedește acest adevăr, uimindu-i până și pe cei mai sceptici dintre toți.

Paginile volumului sunt străbătute de un respect aparte față de înțelepciunea strămoșilor noștri, cei care știau să gestioneze fiecare fir al vieții cu multă chibzuință, fără a se lăsa copleșiți de nenumăratele încercări zilnice. De la bunica ei, Casandra, a moștenit Lia priceperea de a citi în sufletul oamenilor, căutând acel crâmpei de bunătate, care s-ar fi ascuns în cel mai nepătruns colț al ființei. Introspecția este latura pregnantă a personalității eroinei, cea care a ajutat-o de multe ori să înțeleagă nebănuitele căi ale vieții. Fiind o desăvârșită cunoscătoare a naturii umane, Lioara este convinsă că nimeni nu se poate schimba, că așa-zisa schimbare nu e decât o altă față a personalității, pe care cineva și-o afișează doar ca să-și ascundă intențiile reale: Dar nu atât de târziu, am înțeles că oamenii nu își schimbă comportamentul la comandă, că esența de calitate superioară rămâne în ei și pe vreme bună și pe vreme rea, că ceea ce este înscris în gena lor are putere incomensurabilă, că mediul și educația sunt adjuvante, ameliorând pornirile genei.

Subiectul romanului este unul pe cât de simplu, pe atât de complex: destinele unor oameni dragi protagonistei, destinul ei însăși. O temă generoasă, cu multiple abordări, dintre care am dori să o evidențiem pe cea psihologică. Multe dintre evenimentele prezentate se desfășoară într-un tărâm desprins parcă dintr-un basm: frumosul ținut al Moldovei, străjuit de apele năvalnice ale Tazlăului, acolo unde veșnicia este la ea acasă, iar oamenii trăiesc după canoane străvechi, impuse de grandoarea fascinantă a timpului. Familia în care a văzut lumina zilei Lia este a unor oameni simpli. Mama, Catinca, a renunțat la școală când avea 16 ani, pentru că se îndrăgostise de Mărin, un om petrecăreț, căruia îi plăcea enorm voia bună în compania nenumăratelor pahare pline cu licoarea bahică. Bunicul Liei murise. A fost un om deosebit, respectat de tot satul, căci pentru el onoarea era dominanta vieții.

Fusese notar, iar soția lui, Casandra, reprezenta sprijinul de nădejde al casei. Având o logică de fier, chibzuită și pricepută în toate cele, ea era lumina casei, călăuza tuturor și cel mai important membru al acestei familii. Gândurile sale erau îndreptate mereu către binele și prosperitatea căminului, însă toată averea pe care a agonisit-o împreună cu soțul ei s-a dus pe apa sâmbetei, în clipa în care a intrat în viața lor Mărin, Risipitorul, cel care avea să le distrugă iremediabil viața tihnită de până atunci. El este personajul negativ, acel rău cu chip de om, capabil să răspândească în jurul său numai dezechilibru și durere. Atmosfera cumplită din casă, exemplul negativ al tatălui, acceptarea acestei situații de către mamă, au lăsat urme adânci în sufletele inocente ale celor trei fete.

Cea mai afectată pare să fie  Lioara, ființă sensibilă, ce poate fi asemănată cu albia unui râu, care adună în brațele sale ape liniștite sau tulburi, pietre strălucitoare sau mate, orice îi este adus în cale de viforul sorții, fără a putea refuza ceva. Este nevoită să se maturizeze înainte de vreme, să preia anumite responsabilități specifice adulților, însă dragostea și blândețea bunicii Casandra i-au devenit sprijin, precum și sfaturile ei înțelepte. Astfel, drumul anevoios al vieții devine cumva mai ușor de parcurs, în pofida multor obstacole care i s-au ivit în cale. Ținând seama de îndemnurile bunicii sale, Analia se îndreaptă spre un viitor profesional minunat, devenind o erudită învățătoare, un om de suflet pentru copiii ale căror suflete le-a modelat atât de frumos. Și-a propus să-și creeze un destin minunat, să uite negura trecutului și să traiască în armonie cu sine și cu ceilalți. Triumful voinței i-a dat încredere în sine, și chiar dacă a fost nevoită să renunțe ulterior la cursurile Facultății de Drept din București, datorită cheltuielilor exorbitante, a trecut cu bine și peste acest obstacol, întărindu-și spiritul și mai mult. Iubirea pe care i-a mărturisit-o Ionică, un consătean cu o situație financiară excelentă, spre deosebire de ea, care își drămuia fiecare bănuț cu multă chibzuință, nu s-a dovedit foarte puternică, având în vedere reacția acestuia în clipa în care Lia l-a supus unui test:

Prietenul meu nu mă accepta la pachet. Astfel, destinele lor s-au despărțit și fiecare și-a ales un nou drum. Lia s-a căsătorit cu Sorin Petrescu, un inginer agronom curtat de multe domnișoare, Ionică și-a întemeiat și el o familie, iar viața și-a urmat cursul mai departe. Tatăl Lioarei a murit, dar atunci părea că nimeni nu-i va duce lipsa, datorită răului pe care l-a difuzat în timpul anilor săi de existență. Cu toate acestea, Lia l-a considerat mereu părintele ei, cel care avea și momente de bunătate uneori: Bietul meu tată, încercatul și neînțelesul meu tată!

Firul epic se desfășoară lin, iar pasajele despre trecut și prezent sunt sunt atât de bine îmbinate, încât am crede că întâmplările se petrec chiar acum, iar noi, cititorii, facem parte din ele. Măiestria scriitoarei Angela Burtea ne cucerește pe deplin, dovedindu-se o persoană extrem de talentată în a-și făuri personaje, evenimente, de a crea situații-limită și de a le așeza în spații ce concordă cu personalitatea ei puternică, născută parcă dintr-un nor scăldat de aurul binefăcător al soarelui. Ne impresionează voința sa ieșită din comun, forța interioară deosebită, deciziile precise pe care le ia în situații fără ieșire, toate acestea la un loc conferindu-i o aură unică și întărindu-ne convingerea că talentul scrierii este unul dintre cele mai importante pe care i le-a dat Dumnezeu, alături de multe alte daruri spirituale. O asemenea persoană, care înțelege necesitatea și puterea unei rugăciuni, este capabilă să mângâie sufletele celor doborâți de suferințe și lipsiți de speranță.

Viața Liei părea să fie, în sfârșit, normală. Alături de un bărbat care-i câștigase iubirea, de niște socri înțelegători și de cel dintâi rod al dragostei lor, Diana, îndrăgitul nostru personaj era oarecum liniștit. Dar cum e marea înaintea unei furtuni iminente? Inima Liei avea să fie spulberată de alte lovituri primite chiar din partea celui căruia i-o încredințase. Sorin era bântuit de prima lui iubire, Miruna, pe care a părăsit-o datorită unei greșeli foarte grave. Devenise rece și distant cu soția sa, iar pe Diana nu o iubea deloc. Lipsa afecțiunii devenise din ce în ce mai apăsătoare. Doar odată cu nașterea celui de-al doilea copil, Doru, sentimentele paterne au ieșit la iveală, însă acestea s-au revărsat exclusiv asupra băiatului.

Viața i-a pregătit Liei un nou calvar. Oare pentru ce se răzbuna? Necazurile o urmăreau pretutindeni, mușcând fără milă din sufletul ei firav. Moartea mamei a însemnat încheierea capitolului nefericit, cel în care, copil fiind, a fost nevoit să îndure o suferință nemeritată. Abia atunci și-a cunoscut mama cu adevărat, prin intermediul unei persoane care-i fusese apropiată acesteia în timpul vieții. Astfel, a aflat că scumpa ei mamă era o ființă cu suflet mare, femeie deșteaptă, săritoare, omenoasă, o luptătoare și o iubitoare a dreptății. Fusese ajutorul multor oameni, care acum regretau plecarea ei atât de departe. Revenirea pe meleagurile natale i-a răscolit amintiri dureroase, pe care le ferecase în adâncul sufletului, cu speranța că nu vor mai vedea vreodată lumina zilei. Peisajul mioritic, liniștea care-l cuprindea și siluetele trecutului erau acum tot ce mai avea în minte. Cu inima zdrobită de atâtea chinuri și-a îndreptat privirea către Dumnezeu, unica alinare dintotdeauna.

Revederea lui Ionică după mult timp, de parcă trecuse o veșnicie, a însemnat acel crâmpei de speranță de care avea nevoie, revigorarea pe care n-o mai simțise demult. Două suflete purtate de suflul aprig al destinului în locuri diferite, dar și comune amândurora. Doi oameni ce păreau făcuți unul pentru celălalt, despărțiți de mâna sorții, ale cărei decizii nimeni nu le-a înțeles. Cu toate acestea, ei și-au păstrat într-un colț al sufletului acea atracție irezistibilă, care i-a adus împreună tocmai în clipele de cumpănă ale vieții, oferindu-le forța de a merge mai departe pe drumul hărăzit fiecăruia. O ultimă durere avea să-i umbrească viața, și anume decesul soțului ei, care ținuse ascuns față de toți faptul că era grav bolnav, întocmai ca tatăl Liei. Acum se stingea și umbra iubirii. Sorin fusese distant în relația lor, iar acum singurătatea luase cu adevărat forma durerii.

Pe patul de moarte al unei clinici din capitală, îngrijit chiar de fosta lui logodnică, Miruna, Sorin și-a enunțat o ultimă dorință: Sunt un om înfrânt și vreau acasă la mine! Acasă la Slobozia, acolo unde se afla casa lor imensă, proiectată de el însuși. Acolo avea să se simtă Lia din ce în ce mai singură, deoarece copiii au plecat departe, fiecare având rostul lui. Acum mai rămăseseră doar vocea lui Ionică și amintirile ce păreau încă vii. Viața i-a adus la început, ca într-o spirală a timpului, în care numai sentimentele mai pot răzbate. Mărturisirea iubirii sincere, pe care i-a tot purtat-o de-a lungul vremii, însemna o nouă speranță și încrederea că nimic nu e întâmplător. Până la urmă, oamenii buni se pot privi în ochi fără nicio reținere, își pot spune absolut orice, știind că ecoul cuvintelor nu se va risipi în van, ci va râmâne mereu în suflet, ca o mireasmă neprețuită și rară.

Un roman impresionant, în ale cărui pagini se răgăsesc destinele multora dintre noi, un fascinant monument al creației unei autoare cu suflet nobil, sensibil și delicat, o ființă visătoare și realistă, în același timp, ce pășește cu grație pe drumul vieții, având convingerea că iubirea este forța salvatoare din orice situație.

Add Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *