Drumul spre declin…

By Feminina 0 Comment februarie 18, 2019

Voi prezenta câteva dintre nevoile stringente ale şcolarilor, dar şi o perspectivă a învăţământului actual, din punctul de vedere al profesorului cu viziuni independente de sistemul în care se află, chiar dacă unele voci vor încerca să-mi anuleze mesajul.

Mai întâi, aş vrea să enumăr nemulţumirile elevilor din clasele gimnaziale, dar şi ale celor care au depăşit nivelul acesta. Aproape toţi se întreabă care este esenţa învăţării şi scopul atâtor materii studiate în şcoală, predate după metode clasice şi moderne, întortocheate, sau constrânse de un regim mult prea sever. Manualele sunt încărcate cu definiţii şi detalii mai mult sau mai puţin semnificative, pe care elevii sunt obligaţi să le memoreze, iar unii dintre ei, fie nu reuşesc, fie se revoltă, fiindcă li se pare aproape inutil să li se ceară atât de mult, dar, în final, ei să înţeleagă foarte puţin. Orele de curs sunt multe, iar oboseala psihică şi poate problemele personale ale fiecăruia, duc la rezultate slabe, ori catastrofale uneori.

Deşi diriginţii se străduiesc să-şi înţeleagă elevii, să-i asculte, psihologii, să le ofere soluţii, directorii, să medieze anumite conflicte sau neînţelegeri de moment, totuşi încordarea există, iar copiii le cad victime sigure. Părinţii vin la şedinţe sau la orele de consultaţie cu diriginţii aproape disperaţi, deoarece nu-şi mai înţeleg copiii, nu mai ştiu cum să-i ajute, asistând neputincioşi la degradarea lor psihică şi la decăderea intelectuală, căutând răspunsuri în ochii celor în care au acum încredere. E cumplit pentru părinţi să afle că un copil al lor nu mai prezintă interes pentru şcoală, e aproape corigent sau repetent, chiuleşte şi, mai mult decât atât, este în vizorul poliţiei comunitare, din cauza comportamentului agresiv. Cum s-a ajuns aici? Era un elev bun! De ce a clacat? Iată câteva întrebări la care dascălii şi celelalte persoane competente, dau răspunsuri evazive, lăsând mult loc interpretărilor. Dar aceasta este deja altă problemă. Probabil că voi intra în detalii cu altă ocazie. Acum, mă voi întoarce la subiectul iniţial.

De multe ori, elevilor li s-a cerut opinia cu referire la felul de desfăşurare a orelor, prin intermediul unor chestionare anonime. Statistic vorbind, ele arată o nevoie acută de comunicare între profesori şi elevi, precum şi o oarecare toleranţă în ceea ce priveşte examinarea şi notarea. De asemenea, doleanţele lor se referă şi la un stil de predare lejer, care să nu pună mare accent pe o teorie exagerată, ci pe o analiză cât de cât minuţioasă a faptelor şi a problemelor care intervin în lecţiile planificate. Foarte apreciate sunt orele pe calculator, poate şi fiindcă elevii se simt mai liberi, dar şi pentru că imaginea are un impact puternic asupra intelectului, şi astfel, memorarea devine mai facilă. O altă nemulţumire sunt temele pentru acasă, care se dovedesc a fi multe, în comparaţie cu orele de studiu, în care elevii trebuie să aprofundeze lecţiile predate, dar să şi întocmească proiecte, ori să scrie, în mod aberant, aşa-zise pedepse pentru că nu au fost atenţi la ore.

Cât timp le trebuie copiilor să se pregătească pentru următoarea zi de şcoală? Mult prea mult şi poate de aceea vin obosiţi, plictisiţi, sătui de materiile pe care sunt forţaţi să le înveţe etc. De aici şi nivelul scăzut la învăţătură, procentul mic de promovabilitate, note mici la tezele cu subiect unic, discuţii aprinse în cancelarie, acasă, tensiuni enorme între profesori şi elevi, fiindcă şi profesorii sunt evaluaţi în funcţie de rezultatele elevilor. Iată de ce acest sistem nou este din start lacunar şi toată lumea e revoltată. Un alt interes îl prezintă colaborarea cu persoane specializate, fiind invitate la orele de curs, pentru a le vorbi elevilor din vasta lor experienţă despre ceea ce-i interesează, însă ar fi ideal să aibă loc şi un dialog viu între elevi şi cei care sunt prezenţi alături de ei în clasă.

Dar există o reticenţă în acest sens din partea copiilor, fie pentru că nu au curaj să le adreseze invitaţilor întrebări, fie sunt prea slab pregătiţi şi din cauza inhibiţiei nu doresc să converseze, fie aceste persoane străine pentru ei ar trebui să-i viziteze mai des, pentru a se clădi o încredere reciprocă. Desigur, sunt multiple variante prin care elevii ar fi determinaţi să studieze cu interes materiile existente, însă poate că timpul le este potrivnic profesorilor, ori faptul că remuneraţia nu este deloc pe măsura muncii lor. De aceea, dascălii sunt adeseori acuzaţi că racolează elevi pentru a-i medita în particular, însă eu sunt convinsă că majoritatea procedează astfel din cauza veniturilor ridicole pe care le au, care nu contrabalansează cu eforturile imense pe care trebuie să le depună pe altarul învăţământului.

Recunosc, chiar dacă unii mă vor acuza, că ni se cere prea mult, dar ni se oferă extrem de puţin. Programele naţionale şi internaţionale, orele suplimentare, neplătite, desigur, cursurile de perfecţionare pentru acumularea de credite, activităţile extracurriculare şi tot fel de proiecte, fişe, planificări, nu fac decât să ne sufoce şi să ne distragă atenţia de la adevăratul ţel al nostru, şi anume, de a-i determina pe elevi să se pregătească intelectual şi psihic pentru confruntarea cu hienele vieţii cotidiene. Vi se pare utopic? Atunci, îi invit pe cei care ne tot aruncă diverse acuzaţii, să meargă în locul nostru la catedră şi să facă exact ce facem şi noi, dar să primească, lunar, acelaşi salariu mizer. Poate atunci vor înceta să arunce pete negre de idioţenii asupra noastră şi-şi vor vedea lungul nasului, căci a fi profesor nu înseamnă să dai cu sapa în ciment, ci să modelezi oameni care te privesc cu seninătate şi aşteaptă să le încarci sufletele cu izvor de apă vie, pentru ca astfel să devină mai încrezători în forţele proprii, mai creativi şi mai înţelepţi.

Din punctul meu de vedere, învăţământul de azi este asfixiat de schimbări contorsionate, intolerabile, inutile, ca şi cum cineva ar dori îndobitocirea tuturor, pentru a putea fi mai uşor manipulaţi.