Forta vointei

Forta vointei

By Feminina 0 Comment iunie 16, 2018

Omul este un imens laborator informatic, un întreg univers, în care fiecare particulă devine o sferă de lumină și un bun pentru eternitate. Atât de complex și unic! Minunat și perfect! Fiecare ființă reprezintă o forță în sine, capabilă să răstoarne munții, dacă e nevoie. Cu puterea minții, oricine ar putea să stăpânească lumea. Problema este că, de cele mai multe ori, nu reușim să ne stăpânim pe noi înșine. Țintim atât de departe, dar nu suntem în stare să menținem echilibrul ființei noastre, devenind prizonierii propriei persoane. O astfel de stare este atât de nocivă, încât, cu mare dificultate reușim să ieșim din ea.

Ne acaparează ușor, uneori chiar fără să ne dăm seama, și ne trezim în mijlocul furtunii, lipsiți de apărare, expuși unei imposibile încercări. Datorită egoismului și a unei păreri foarte bune despre sine, omul nu-și mai recunoaște identitatea și crede că este stăpânul Universului, zeul suprem, căruia i se îngăduie orice, fără să fie tras la răspundere. Nimic mai greșit! Uităm că suntem oameni, supuși greșelii și păcatului, de multe ori slabi și neputincioși. Bineînțeles că nu trebuie să ne plângem de milă! Cu toate acestea, e necesar să ne acceptăm identitatea, să recunoaștem că suntem muritori și că orice faptă are și consecințe. Toți filosofii au înțeles asta! Orice cauză are un efect! Tot ceea ce facem sau spunem se răsfrânge asupra noastră și a semenilor noștri. Cine uită acest lucru, se va autocondamna pe veci. Efectele acțiunilor se întorc la noi, asemenea unui bumerang. Nimic din ceea ce facem nu se pierde. Cumva, acestea se contabilizează și vom trăi în funcție de ceea ce am semănat.

Oamenii culeg roadele vieții lor către apusul acesteia, când vor simți împăcarea cu sine, liniștea și armonia din suflet, ori, dimpotrivă, își vor frământa gândurile în fel și chip, neaflându-și liniștea sau odihna înaintea plecării din această lume. Oamenii cu simț practic își măsoară cuvintele și faptele cu mare atenție, nedorind să piardă nici măcar un crâmpei din energia interioară, convinși fiind că aceasta se poate epuiza oricând. Cei idealiști și sentimentali consideră că visarea este primordială în viața lor, lăsându-se purtați de valul hazardului, acceptând orice opurtunitate, fără a se gândi prea mult. Aceștia din urmă par a fi mai ancorați într-un anumit crez decât pragmaticii. Pentru ei este foarte importantă prezența divinității în orice clipă a existenței, bazându-se enorm pe pronia cerească. Această convingere le este întărită la fiecare pas, indiferent că sunt întâmpinați de fericire sau de necaz. Ei știu că tot ce li se întâmplă are un sens anume, doar că în acel moment nu sunt în stare să-l perceapă. Tot datul este cu rost, așa cum gândeau cei din vechime. Nimic nu este întâmplător – aceste vorbe fiind deja un conductor către țelul mult dorit.

Ar fi grozav să învățăm, atât din propriile greșeli, cât și din ale altora. Așa, poate că am suferi mai puțin, poate că am realiza mai multe din cele propuse și am fi mai mulțumiți. Dar, ce să-i faci? Până nu se lovește de singur de grindă, omul nu învață nimic! Experiența personală este cel mai bun filosof, indiferent câte cărți am citi sau câte alte experiențe am fi văzut în viață. Ființa umană pare a fi programată să treacă strict prin anumite etape ale vieții, menite să-i întărească propriul crez. Fie că sunt dificultăți, obstacole de tot felul sau momente benefice, omul trebuie să ia aminte și să învețe rostul vieții. Unii trăiesc doar pentru că trebuie sau nu au încotro, căci s-au născut fără a fi întrebați dacă sunt de acord, alții știu exact pentru ce au venit în această lume, își înțeleg menirea și, întreaga viață luptă pentru atingerea acelui scop, pentru îndeplinirea acelei misiuni, știută numai de ei. Astfel, cu privirea și gândurile înainte, merg încrezători pe drumul pe care și l-au ales, fiind convinși că numai așa le va fi bine și nu au trăit degeaba.

Add Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *