(Ne)Uniunea Europeana

(Ne)Uniunea Europeana

By Feminina 0 Comment martie 24, 2019

În ultimele zile întreg continentul european pare că fierbe la propriu din cauza unei situaţii de-a dreptul speciale, nemaiîntâlnite de la finele celei de-a doua conflagraţii mondiale. Şi ca totul să fie în meniu complet, şi de data aceasta, presa şchioapă de le noi, a generat spectacol ieftin pe sticla televizorului, în undele lungi, medii, scurte şi ultrascurte, precum şi ziare şi internet. Fiecare canal ori post în parte a tranşat după propriile rigori, ori copiate de aiurea, idei şi imagini cu încetinitorul, pe care apoi le-a mixat cu muzică tristă, de jale, să inducă prostului de consumator tragedia.

În timp ce în Spania şi Italia încerca să convingă statele din nordul cu pretenţii al Europei, vine în scurt timp şi rândul Greciei. Pe greci nu-i părăsise media românească prea mult, că de când cu referendum-ul din plin sezon estival şi tot circul negocierilor cu creditorii statului elen, nu mai puteai să vezi nimic practic la TV, iar toate ziarele dădeau ca iminent falimentul băncilor cu capital elen de pe la noi. Evident, nu s-a întâmplat nimic…

Revin la bieţii refugiaţi. Aceştia au fost tot timpul. Ţările africane şi din Orient, imediat ce au dat de independenţă, dar mai cu seamă de „primăvara arabă”, nu şi-au mai găsit astâmpăr. E ca şi cum le-ar fi spus europenilor: voi, cu NATO şi cu americanii ne-aţi dat peste cap, acum spălaţi-vă cu noi, evident, tot pe cap! Ce-i drept e că în America e mai greu de ajuns, însă nici drumul spre Europa nu-i floare la ureche. Iar europenii, din Uniune sau din afara ei, i-au poftit cum au ştiut mai bine, unii cu poliţia în acţiune, alţii cu garduri şi, în cele mai multe cazuri, cu indiferenţă, cu tentă serioasă spre scârbă.

E cumplit să ştii că deşi sunt atâtea state în Uniune, nici măcar unul nu a venit serios cu o propunere de întrunire cu temă unică, spre o dezbatere umanitară, decentă, umană. Nu! Fiecare stat a făcut şi face în continuare ce crede că e mai bine, demonstrând încă o dată că Uniunea Europeană nu este decât o idee, de cele mai multe ori greu de acceptat chiar şi de statele sale membre.

Fuga din Libia, Tunisia ori din ţările sahariene este la fel ca şi cea din Bangladesh, Afganistan, Pakistan şi Siria, iar direcţia pare una precisă: Germania, Suedia sau Norvegia. Evident, pentru că acolo ţi se acordă statutul de refugiat politic, acolo ţi se oferă şansa unei noi vieţi, a unei vieţi normale, atât de normale încât europenii occidentali nu o mai pot aprecia la adevărata valoare, pentru că ei nu au cunoscut niciodată reversul medaliei.

Putem afirma cu tărie că lipsa de reacţie a Europei se datorează faptului că marea majoritate a politicienilor au fost în vacanţă. Aşteptăm ca, întorşi la serviciu, să ne uimească din toate punctele de vedere şi când spun „uimească” nu mă refer la lucruri bune. Dacă pe unguri i-a dus mintea să ridice gard de sârmă ghimpată la graniţa cu Serbia nu mai miră pe nimeni şi nu ştiu dacă-i poate sensibiliza vocea dură a Ministerului de Externe francez, minister total bulversat de gestul hunilor panonici. Bine, Ungaria, dacă e s-o luăm cu încetul, cam de fiecare dată a făcut notă discordantă cu Europa, deşi emite pretenţii comunitare.

Mai civilizaţi şi chiar şi decât grecii au părut macedonenii şi sârbii, cu toate că cele două state nu sunt membre ale UE şi nici putere economică nu au. S-au menţinut neutre, dând cale liberă spre Occident valului uman pornit dinspre Sud spre Nord, de la Est către Vest. Se prea poate ca experienţa destrămării Iugoslaviei, cu exodul său particular, cu luptele între relegii din statul federal, să fi generat acum nostalgii aparte. Au făcut macedonenii şi sârbii ce-au putut, iar nemţii în Dresda chiar mai mult: i-au întâmpinat pe oropsiţi cu bucurie şi aplauze, ca o binemeritată răsplată pentru faptul că au ajuns la destinaţie, că au ajuns într-o ţară unde sunt respectate multe lucruri, inclusiv condiţia umană. Bine, asta nu înseamnă că toţi locuitorii Germaniei sau alţi europeni gândesc la fel. Există şi acolo reticenţi, există şi acolo ură împotriva străinilor de orice fel, există şi acolo o ierarhie pe criterii etnice, de culoare etc., chiar dacă sentimentele sunt mascate. Şi e normal să fie aşa, oricât de ciudat ne pare acest lucru. Migraţia era oricum o problemă. Bulgari, români, sârbi, basarabeni, ucraineni, polonezi plecase de ceva ani spre Italia, Spania, Austria, Germania, Olanda, Franţa şi mai nou, spre Marea Britanie şi Irlanda de Nord. Migraţia forţei de muncă ieftine din Răsăritul Europei genera şi aşa probleme sociale în rândurile comunităţilor conservatoare.

Au fost şi voci – aflăm astăzi în presă – care au anticipat ceea ce trăim astăzi: asaltul musulman asupra europenilor, dar cum aceste idei veneau din Rusia, este foarte clar de ce nu au fost luate în seamă. Şi chiar nimeni, dar chiar nimeni din tot spaţiul european nu a încercat o soluţionare viabilă, la nivel comunitar? Răspunsul e simplu: chiar nimeni! Poate de acum încolo, pentru că valul migraţionist nu s-a încheiat, posibil să mai continue în acest ritm luni bune.

În România? Aproape bine… cererile de azil sunt puţine la număr, traseul refugiaţilor este simplu: Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria, Austria, Germania. Ar putea să rămână la turci, cel puţin sirienii şi mulţi asta fac. De ce nu merg în Arabia Saudită? De ce nu merg în Qatar, Kuweit, Emirate? Vorbesc, doar aceeaşi limbă, nu…? Unde este unitatea arabă? Sau poate să meargă în Israel. Evident, o glumă. Merg în Turcia şi Iordania, două state care au acceptat din spirit de vecinătate şi cu mult caracter uman, să-i primească pe cei care vând tot şi fug din calea sărăciei, mizeriei şi a războiului. Nu doresc asta, le-ar fi plăcut să-şi ducă viaţa mai departe, acolo, printre ruinele ceteţilor care dăinuie de la începuturile civilizaţiei şi numai pentru faptul că vin din acele locuri şi ar merita respectul, minimul respect, al unei fiinţe umane.

Ciudat e faptul că, deşi ajung în Grecia, cu mari sacrificii fizice, psihice şi financiare, nu în ultimul rând financiare, nu se stabilesc în Albania, în Kosovo, în Bosnia, locuri unde musulmanii s-ar simţi chiar ca la ei acasă. E greu de înţeles de ce nu ar merge în Albania, ca şi tranzit, apoi, pe calea apei, în Italia şi de aici Austria, Germania şi statele nordice.

Există voci demne de încredere care confirmă şi tranzitarea Rusiei, pornind din Turcia şi mergând de-a est Mării Negre până sus, în Scandinavia, la graniţa cu Norvegia, cu bicicleta, pentru că punctele de acces în Norvegia dinspre Rusia cu acest mijloc de transport nu solicită documente la trecerea frontierei.

Speriaţi de ceea ce au văzut la TV, politicienii de serviciu din ţara noastră, ei, puţini, câţi mai erau la serviciu, au pus-o săptămâna trecută de o întrunire, cu punct culminant pe reacţia statului nostru la „ameninţarea” care tulbură Europa. Tovarăşul Oprea, ca un strateg de nădejde, cheamă ziariştii şi camerele de filmat spunând naţiunii că frontiera cu Serbia a fost întărită. Evident, vorbe, deoarece imaginile televiziunilor vecine au demonstrat că să te ferească Dumnezeu de curajul disperatului, pentru că nici un cordon de poliţie şi nici măcar gardul unguresc nu le poate sta în cale celor care nu mai au nimic de pierdut, pentru care drum înapoi nu mai există.

Firesc era, ca şi stat membru, România, chiar prin prezenţa lui Gabriel Oprea, să solicite în regim de urgenţă o întrunire la Bruxelles a tuturor statelor membre UE, unde să găsească rapid şi sigur rezolvarea acutei probleme, în primul rând de moralitate de care suferă în prezent continentul. În loc să asmuţi câinii şi să ridici bastoane asupra năpăstuiţilor de soartă, în loc să-i uiţi prin gări budapestite sau să-i laşi pradă călăuzelor de orice naţiune, mai bine te resemnezi cu realitatea şi pui serios în discuţie împărţirea după algoritm nesecretizat, a acestor OAMENI, trataţi exact ca nişte ANIMALE! După o astfel de atitudine, după atât de multă ură, înverşunare şi indiferenţă, te mai poţi mândri că eşti european?

Soluţiile nu vin de la înfiinţarea unei armate comune europene, idee care nu este nouă, însă faţă de care atât NATO cât şi Rusia au reacţionat imediat şi vehement, dar ca să foloseşti armata împotriva unor civili, total neînarmaţi, cred că lucrurile au căpătat o altă conotaţie.

Oamenii au dreptul să trăiască acolo unde îşi doresc, şi numai sub un astfel de auspiciu ar trebui să regândim statutul europeanului, aşa cum tot el, europeanul, în urmă cu secole, a dat buzna peste Orient, peste Africa, peste Australia, peste Americi, cucerind şi distrugând cu bună ştiinţă civilizaţii, ucigând în numele religiei, făcând praf şi pulbere populaţii întregi de băştinaşi sau transformându-i în sclavi. Există acum – poate ca o răzbunare a sorţii – acest val migraţionist. El există şi pentru că jurnalismul transfrontalier a adus pe micile ecrane ale afganilor, sirienilor, libienilor, irakienilor etc. şi mirajul european, aşa cum erau atraşi europenii de cel american.

Timpul vegetativ trebuie să îşi dea obştescul sfârşit pentru politica de timp comunitar. E momentul pentru o abordare demnă de bătrânul continent, o reacţie în deplină concordanţă cu valorile democratice pe care pretinde că le are.

Add Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *