Pokemoniada si luneta romaneasca

Pokemoniada si luneta romaneasca

By Feminina 0 Comment februarie 14, 2018

De foarte curând, o altă paranoia a cuprins întreaga lume: pokemonii. De parcă restul plăgilor nu ar fi fost de ajuns! Preocuparea aceasta, aparent inocentă și cu iz psihologic, a acaparat o bună parte din populația lumii. Cert este că, sub masca inofensivă a acestui joc, zace ideea perfidă de a manipula și de a controla mintea cât mai multor oameni. Ieșirea în stradă, de dragul distracției și a așa-zisei socializări este doar de fațadă. Oare de ce nu înțeleg, mai ales tinerii, că cineva din umbră încearcă să le controleze sentimentele, ideile, viața însăși? De ce oare par atât de naivi și se lasă atrași în capcana morții? Unii dintre ei, inteligenți, de altfel, ar putea să prevadă sfârșitul unei partide de capturat pokemoni: pierderea libertății. E cumplit ce se întâmplă!

Omenirea pare cuprinsă de un somn nefiresc, de o ignorață ieșită de comun, care o afectează iremediabil. Marile puteri ale lumii, cu mințile lor diabolice, reușesc să inducă pe aproape orice în eroare, prezentânt lucrurile atât de simplu! Există o bătălie acerbă, a cărei miză uriașă naște idei devastatoare. Una dintre ele este tocmai această aplicație nevinovată, ce răspunde nevoilor de relaxare a oamenilor, atât de obosiți și de stresați, datorită pulsului alert al vieții. O partidă de prins pokemoni, e tocmai ce lipsea! Reprezintă chiar salvarea multora din iureșul vieții, oaza de relaxare, pe care n-au avut-o până acum. S-a ajuns atât de departe încât una din locaţiile virtuale ale acestui perfid joc globalizat este tocmai Memorialul Bombardamentelor Nucleare de la Hiroşima, acolo unde, în fiecare an, pe 6 august bat clopotele şi se ţin momente de reculegere întru amintirea şi mai ales ATENŢIA CELOR CE CONDUC LUMEA asupra evenimentelor de acum 71 de ani.

Imaginea jocului, cu acel chip drăguț, a personajului din desene animate, de odinioară, a fascinat atât de mult, încât pare de neconceput o zi fără el. Exact ca vorba aceea strămoșească: lupul în chip de oaie. Și cum posibile victime sunt destule, și lupii au ieșit cu drag la vânătoare, convinși că vor avea sorți de izbândă, că se vor sătura cu adevărat consumând creierii atâtor ființe. Iată ce ne oferă societatea! La fiecare pas, găsim o nouă provocare, și cum tentația este uriașă, cu greu ne desprindem din brațele ei perfide. Foarte mulți oameni îi cad pradă și nu mai pot fi recuperați niciodată.

Dar lumea suferă cumplit. Cu ajutorul televizorului molima terorismului tinde să devină un fapt divers în ţări considerate mai ieri sigure, aşa cum este Europa Occidentală. Fel de fel de inadaptaţi, în special tineri ce nu s-au putut identifica nici cu spaţiul cultural european şi nici cu cel tradiţional de unde sunt originali, devin acum subiect de discuţie pe limba tuturor deontologilor şi formatorilor de opinie. Şefi de state şi de guverne condamnă atentatele, care, repet, au căpătat periodicitate, sunt episodice, dar care conducători nu se pot erija, nu pot confecţiona un tot, o idee statornică, riguroasă, pe măsura faptelor extremiste.

Cad victime oameni simpli, bărbaţi, femei, copii, aparent doar cu vina de a se afla în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Pieţele şi străzile devin locuri de pelerinaj. Turismul suferă, economia în general. Sunt chemaţi rezervişti, sunt întărite patrulele, iar armele acestora sunt la vedere, gata de a fi utilizate în orice moment. Pe de altă parte mass-media insistă (prosteşte, spun eu), alături de anumiţi politicieni, pe controlul mai atent al obţinerii şi posesiei de armă. La prima vedere, sub impact emoţional, ca om simplu gândeşti că ideea unui control mai stric al armelor în rândul civililor ar reprezenta o soluţie viabilă, pentru ca nişte răufăcători să nu mai aibă acces la ele, însă dacă privim un pic cu mai multă atenţie asupra atentatelor o să observăm că în marea majoritate armele cu care teroriştii şi-au făcut de cap erau militare, de concepţie rusească, ce se găsesc la liber în state arabe precum Siria şi Irak.

Şi-a pus cineva întrebarea dacă printre toţi ce implicaţi în atentatele sângeroase din Franţa, Belgia şi Germania ar fi existat măcar un civil cu arma sa de autoapărare? Existau premisele ca măcar o astfel de persoană să fac uz de armă, pentru protecţia sa personală şi, implicit, pentru viaţa celor din jurul său? Ideea a plecat de la faptul că Sandra Berin, o poliţistă franţuzoaică s-a plâns în presă de presiunile la care a fost supură de superiorii săi, ca să şteargă o parte din înregistrările camerelor video stradale din timpul carnagiului de la Nisa. Şi, poate mai grav decât atât, afirmaţiile acesteia, potrivit căreia din dispozitivele de poliţişti din zona de promenadă nu făceam parte decât cei de la Locală, care, ca şi în România, nu posedă arme.

Se pare că există o adevărată paradă de forţă. Imediat după ce valul de refugiaţi sirieni ce şi-a găsit alinarea în inima Europei, au apărut şi inevitabilele conflicte. Uzul de armă şi atacul asupra zonelor frecventate de civili rămân o predilecţie pentru atentatori, în cele mai multe cazuri sinucigaşi. Există – foarte clar – un război deschis între religii, între doctrine şi principii. Există un conflict între adaptare şi inadaptare, există o democraţie prea permisivă şi un fanatism religios expansionist, care cucereşte mulţi tineri, marea majoritate dintre ei inadaptaţi stilului de viaţă occidental deşi nu i-a adus nimeni cu forţa acolo.

Întreaga lume este în război, deoarece a pierdut pacea, a spus Papa Francisc, în vizita sa din Polonia. A trecut şi pe la unul din marile lagăre de exterminare naziste, lucru ca i-a stârnit pe evrei să facă declaraţii pompoase: Niciodată în 2000 de ani relaţiile dintre catolici şi evrei n-au fost mai strânse. Pe dracu’, măi, Ronald Lauder. Eşti tu Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, dar fie nu ai habar de relaţiile dintre evrei şi creşti, fie propriile-ţi interese se intersectează cu cele ale Sfântului Scaun în acest moment. Papa nu a venit în Polonia special pentru asta; vizita la în Auschwitz era doar o etapă intermediară, însă voi, evreii, alături de trusturile de presă slugarnice pe care le deţineţi în Europa (inclusiv în România), aţi dat – ca de fiecare dată – o notă personală, dezvoltând un subiect paralel dându-i o importanţă mult peste cea anticipată de cei care au organizat vizita papală.

În partea noastră de lume Erdogan întăreşte procesul de islamizare a Turciei, nimicind orice formă de kemalism, fracţionând populaţia şi aprobând acţiunile pornite împotriva lumii civilizate, accentuând caracterul asiatic al propriilor ideologii şi distanţând tot mai mult ţara sa de o eventuală aderare la spaţiul comunitar european. Dar cum în Turcia loviturile de stat au periodicitate, sperăm ca următoarea să dea acestei ţări – situate strategic geografic şi politic – un conducător pe măsura intereselor de stabilitate militară şi economică ce se impun. Până atunci, însă, preşedintele – ales – al Turciei bagă în închisori poliţişti, militari, procurori, profesori şi jurnalişti, obicei – probabil – împrumutat de pe la predecesorii săi sultani, de pe timpul fostului imperiu. Să sperăm că nu o să aibă soarta preşedinţilor egipteni sau ai altora din chiar propria-i ţară de acum câteva decenii.

La noi e vară, e concediu. Doar la DNA nu se ia vacanţă. Mai nou, reţinerea sub acuzaţia de luare de miră a viceguvernatorului Olteanu a aprins din nou specialiştii în comentarii de pe la televiziuni. Sigur, banii nu aveau legătură cu poziţia sa actuală, ci cu cea pe care avut-o înainte, când a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, din 2006 până în 2008. Apare o întrebare firească: Ce căuta acest Olteanu la Banca Naţională? Nici funcţiile deţinute anterior şi nici specialitatea nu îl recomanda pentru un aşa scaun. Vorbim, deşi, de un post politic, făcut cadou, tot în interes politic, evident. Şi atunci pe cine mai miră? Există prejudiciul, banii însă nu se văd. Cu siguranţă la ce avocaţi îşi permite, nu o să aibă nimeni în curând ce să-i reproşeze acestui distins domn Olteanu, care, precum un Hopa Mitică, face ce face şi tot în picioare (funcţie) rămâne. S-au aprins şi politicienii, aceia care încă îşi mai pierd timpul prin ţară, în loc să fie în cele mai exotice destinaţii, aşa cum fac marea majoritate a aleşilor noştri vara.

Dar românii au altfel de pokemoni. De curând a sifonat în presa de afară, mai precis în cea engleză, un raport cu privire la tipul de armament şi provenienţa acesta, pe care combatanţii sirieni îl utilizează de ani buni în conflictul care a distrus vieţile a milioane de oameni. Printre statele est-europene care au livrat în Orientul Mijlociu – cât se poate de legal – arme, nu avea cum să lipsească şi ţara noastră. Obişnuiţi ca atunci când vine vorba de România să aflăm de lucruri urâte, de data aceasta sentimentul de patriotism dă să mijească sub mustaţa celor care se ocupă de comerţul extern. Într-o ţară în care regimul armelor şi muniţiei este la pământ din punct de vedere legislativ, România nefăcând niciun pas democratic în acest sens, industria de armament autohtonă dă bine la cifre, la statistici. Simţindu-se atacat, Ministerul de Externe a pus la dispoziţie date interesante cu privire la cine şi pe ce bani dă ţara noastră armament şi tehnică militară. Cifrele reflectă anul 2014 şi arată cam aşa: SUA, Norvegia, Israel, Maroc, Marea Britanie, Mozambic, Afganistan, Macedonia, Uzbekistan şi Bulgaria.

Cu alte cuvinte SUA a cumpărat de la noi arme şi tehnică militară în valoare de 57 mil. euro, în timp ce Bulgaria de 2,9 mil. euro. Nu praştia românească îi interesează cel mai mult pe străini ci lunetele. Mai toate ţările cu bani şi potenţial militar au luat de noi lunete pentru diferite tipuri de arme portabile şi fixe. De la americani şi germani, la englezi şi francezi. Chiar şi ruşii – cu tot cu embargou – au luat anul trecut lunete de vânătoare de la noi. Ce-o fi aşa special în ele? Sigur că răspunsul e simplu; ca în orice economie, raportul calitate/preţ. Consideraţiile presei din Anglia care citează sursa documentării şi anume OCCRP (Oranization Crime and Corruption Reporting Project), alături de Balkan Insigh, vorbeşte despre faptul că România, în perioada 2012-1015 a vândut armament spre Turcia, Iordania, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite în valoare de 81 mil. euro. MAE se apără şi spune că e vorba doar de 39 mil. euro şi că nu e vorba doar de armament propriu-zis, ci şi echipament şi tehnică, piese de schimb, componente militare, software şi nu în ultimul rând mult-discutatele lunete, indispensabile – se pare – atât americanilor, cât şi ruşilor.

Ciudate lucruri, pentru că armata română este mult mai prost înzestrată decât era la momentul despărţirii de Ceauşescu. Pe 15 august, ca în fiecare an, de Ziua Marinei, o să asistaţi la fâsul de paradă a Marinei Militare, acolo unde veţi vedea cele mai bătrâne nave militare încă în exploatare (a se citi pe linia de plutire), pentru că – să ne ferească ă-L de Sus – la vreun conflict, astea nu sunt bune nici măcar de speriat ciorile. Parada epavelor vă va da – chipurile – senzaţia de siguranţă, dar vă invit să nu-i daţi curs, pentru că internetul o să vă ofere parade militare ale unor state mai mici ca România, dar care dispun cu adevărat de flotă militară. Şi dacă numai Marina s-ar afla în situaţia aceasta… Dar noi suntem obişnuiţi cu praştia, iar de pokemoni nu ducem lipsă!

Add Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *